Acest "noi" este doar un "eu" pentru moment. Deși am încercat să expun ideea pe câteva grupuri moderate, lumea a fost sceptică cu privire la reușita sau utilitatea demersului. Astfel am decis, că voi lăsa totul să decurgă natural. Dacă veți găsi această pagină web peste un an sau mai mulți, măcar veți ști că nu sunteți singurul care înțelege sau simte că modul actual de a face politică în România nu duce la bunăstarea populației.

Persoană neimplicată politic

Mă numesc Farkas Árpád și sunt inginer software. Locuiesc în Timișoara. Nu am fost implicat în politică niciodată. Nu reprezint interesele nimănui (partid, ONG sau alte persoane), doar pe ale mele în speranța că ele coincid cu cele ale societății românești din care fac parte. Nu am nimic de câștigat, ci probabil doar de pierdut, prin faptul că mă expun public.

De ce m-am apucat de acest demers de a crea o listă cu măsuri principiale de revendicat de către societatea civilă? Pentru că nu am văzut pe nimeni altul să o facă. Există multe persoane cu opinii exprimate public, dar aceste idei ori sunt prea generale si astfel inutile, ori încearcă să rezolve câte o problemă specifică și astfel nu își propun schimbarea în nici un fel a sistemului politic actual.

Nu este ceva ce îmi doresc să fac, dar după cele întâmplate în 2020 am simțit nevoia de a contribui și eu cu ceva, poate mai mult pentru liniștea mea sufletească. Aș fi bucuros dacă persoane cu mai multă notorietate, neimplicate politic ar considera aceste demers util și ar dori să se implice.

Demers civic

Eu văd acest proiect ca pe o oportunitate de a consolida democrația în principal pentru respectarea Constituției și mai ales a drepturilor fundamentale înscrise atât în Constituție cât și în unele tratate internaționale sau europene (ex. Convenția de la Oviedo). Consider că nici o lege nu valorează mai mult de o ceapă degerată atâta timp cât e încâlcată Constituția și nici viața în sine nu merită trăită în condițiile violării drepturilor fundamentale.

Nu văd acest proiect ca pe unul naționalist sau suveranist, deși în condițiile actuale o clasă politică autentică ar fi apărat mai bine interesul național. Spun asta pentru că foarte multă lume nu face diferența între patriotism și naționalism și cu atât mai mult, nu înțeleg că aceste concepte sunt servite cel mai bine prin consolidarea democrației și respectarea drepturilor fundamentale. Doar o democrație consolidată poate garanta respectarea Constituției, iar fără Constituție nimic altceva nu mai este respectat.

Poate era mai potrivit ca acest proiect să fie demarat de un român pentru a evita suspiciunile de orice natură, dar mă încăpățânez să cred că cineva trebuie să o facă. Dacă prin asta voi ajuta, nu am o problemă să mă retrag în favoarea unor persoane echilibrate care înțeleg importanța respectării Constituției și pot reprezenta cu autenticitate mesajul de unitate al societății românești în fața clasei politice.